Totuși, uneori reușeam să merg acasă la mama mea. Odată am venit acasă în weekend, iar mama m-a invitat să merg în vizită la primarul din satul vecin. Soția acestui primar, a invitat-o pe mămica în ospetie la un ceai. Cunoșteam familia primarului de mult timp, erau oameni foarte amabili și buni. Eu, bineînțeles, am fost de acord. Ne-am urcat în autobuz și am plecat în vizită. Ne aștepta o masă frumoasă, aproape festivă, iar fețele proprietarilor străluceau de bucurie. Este greu să te întâlnești așa, trăind în sate diferite, departe unul de altul. Nici nu ne-am dat seama cum au zburat câteva ore în timpul unui dialog plăcut…
Și deodată… gheare și dinți ascuțiți s-au năpustit asupra picioarelor mele. M-am speriat, am sărit în sus și am țipat:
– Aaaa!
– Ha, ha, ha, ha! Aceștea sunt motănașii noaștri! – Proprietarii m-au liniștit și mi-au spus că pisica lor născuse motănași în urmă cu câteva luni, aceștia au crescut, dar nu s-au acomodat încă pe deplin, adesea se ascund și nu ies să se joace atunci când sunt oaspeți.
Dar unul dintre motănași s-a săturat să se ascundă, și a ieșit să se joace cu mine. Era pufos, alb ca un bulgăre de zăpadă.
Și a inceput să-mi atragă atenția. Și i-a reușit. L-am mângâiat, l-am luat în brațe, era atât de draguț, ca mi-am dat seama, îmi doream neapărat acest motănași. Fără să mă uit la mama și fără să știu ce va spune ea, am intrebat-o pe sotia primarului:
– Pot să iau acest motănaș? Sau pot să-l cumpăr?
– Bineînțeles că poți să-l iei! – Cu un gest din mână, proprietara mi-a răspuns. Și mi l-a dat.
Eram foarte fericită din cauza împlinirii neașteptate a visului meu de mult timp. Motănașul toarcea deja în brațele mele și amândoi ne-am dat seama că nu mai puteam trăi unul fără celălalt…